joi, 15 octombrie 2009

Sunt bolnav?

Scenarita de care ne-am îmbolnăvit mai mulţi dintre cei care am avut imbecilitatea să îl votâm pe acest individ la funcţia supremă în stat nu îmi dă pace. Fac tot felul de calcule şi tot felul de posibilităţi îmi vin ca o avalanţă în minte, astfel că, pe lângă atacul cocalarilor şi a mitocăniei acum trebuie sa fac faţă şi atacului omului suprem în stat. Recunosc, şi eu m-am gândit deseori la posibilitatea ca încet - încet România să devină un mic stat bananier în care preşedintele este ales pe viaţă şi care omoară câţiva pigmei numa' ca să se distreze la matineu. Tare îmi e că încet - încet ne îndreptăm către o mică dictatură, un mic stat oligarh, condus de o ceată de "indieni" care vor instaura dictatura modernă, în care ai voie să înjuri dar nu ai cum să o scoţi la capăt dacă nu dai banu' lu' şefu' ăl mare... Sau dacă nu te faci frate cu ei, ceva de genul mafiei siciliene... Nu eşti cu noi eşti împotriva noastră.
Am încercat să urmăresc ce se întâmplă: au loc alegeri în care autobuzele fac "trasee turistice" prin câte 20 de sate din 4 - 5 judeţe şi în care bineânţeles că câştigă cine trebuie. Dacă nu, se face o repartizare astfel încât cei cu 25 de voturi sunt senatori iar cu 200.000 nu sunt nici consilieri la primăria Comăneşti. Astfel se ajunge la un paradox, partidul cu cele mai multe voturi nu primeşte şi cele mai multe locuri în parlament. Mai departe. PSD-ul decide în mod inexplicabil (pentru mine) să facă coaliţie cu PD-L, în realitate un partid format din trădători ai FSN-ului şi ai PNL-ului. Merge la o coaliţie contra naturii şi se formează un guvern. Ministerele grele, fără bani mulţi le iau desigur cei care erau pe postul de mâna a 2-a, ministerele cu bani sunt desigur luate de PD-L. Până la urmă e logic să fie aşa, natural, cel mai puternic face legea. Un oarecare calm se aşterne peste viaţa politică a României, începem să credem că vechile glume proaste de pe la Parlament sunt de domeniul trecutului. Prim Ministrul vine la tv şi face tot felul de declaraţii şi promisiuni de care nu s-a ţinut: salariile de 300.000.000 nu au scăzut, problemele din justiţie nu s-au rezolvat, legea salarizării e practic imposibil de pus în practica iar bugetarii mai mult pierdeau decât câştigau, etc. Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale începe lupta pentru ciolan. Populaţia nu contează în toată această ecuaţie. La un moment dat, în urma mai ştiu eu căror calcule, PD-L trage o palmă coaliţiei, dând astfel şansa să zâmbească celor care au fost încă de la început sceptici cu privire la promisiunile acestui partid. Îl demit pe şeful de la interne, cel care se ocupă de organizarea alegerilor, pentru că - ATENŢIE - a spus că va confisca CONFORM LEGII mijloacele folosite pentru comiterea de infracţiuni, în speţă microbuzele cu care se votează PD-L prin satele româneşti. Logic, PSD-ul iese de la guvernare. Culmea e că un sondaj de opinie credita după acest gest pe preşedintele în exerciţiu cu vre-o 35 % intenţie de vot. 35%!!!! Uneori cred că votul în funcţie de cens pe care l-au impus la un moment dat nişte oameni deştepţi în România a fost ceva bun. Revenind, 35 % dintre români nu văd evidenţa. Probabil că 35 % merg la curve şi se droghează în mod constant, altfel nu văd cum pot fi românii atât de imbecili. Mai departe se întâmplă ceea ce era de aşteptat, riposta PSD-ului nu întârzie şi guvernul ministrilor Udrea şi Ritzi primeşte ceea ce era normal să primească: demiterea. Acum începe jegul şi murdăria acestui om care mai acum câţiva ani risipea speranţă şi încredere unui popor prea umil şi prea tăcut. Conform legii partidelor politice (habar nu am avut că există şi asta, dar credeţi-mă, am găsit legi atât de diverse încât nu mă mai miră nica) dacă mai multe partide au o înţelegere, pact, alianţă, etc prin care deţin majoritatea în Parlament pot propune Prim Ministrul. Ceea ce au şi făcut. Un om neimplicat în vre-unul dintre partidele respective, cu o imagine impecabilă pentru cineva care face politică în România (deci se poate...), cu toate atuurile pentru a trece de cele 2 luni care mai sunt până scăpăm de băse... Dar, deloc surprinzător, orgoliul unui singur om e mai mare decât stabilitatea unei ţări, decât pâinea ta, a mea, a tutror celor care nu facem parte din mafie. După ce refuză majoritatea, după ce refuză evidenţa, după ce îşi bate joc de toată pulimea - a se citi populaţia cinstită - băselu începe şi strigă în gura mare că partidele politice au destabilizat ţara. Nu vă sună cunoscut? Vă aduceţi aminte de "cei 322"? Până acum toate mediile de informare în masă spuneau că sunt probleme cu banii de pensii. Boc spunea că nu este adevărat, că sunt atacuri murdare ale presei mogulilor. Chiar şi preşedintele susţinea că patronii de presă îi vor răul. Acum, brusc Preşedintele constată că dacă nu stăm drepţi în faţa voinţei lui ţara se duce de râpă, că nu sunt bani de pensii. Adică? Suntem cumva şantajaţi? A? Sau mi se pare? Criza aceasta politică a fost creată de băsescu. El o întreţine şi o manipulează. Aşa cum a făcut şi cu ziariştii răpiţi în Irak. Momentele sosirii celor 3 nefericiţi au fost însuşite de preşedinte, deşi nu el îi eliberase, nu el negociase cu teroriştii, nu el, nu el, nu el... Serviciile secrete, MAE-ul, etc. Acum încearcă să ducă la paroxism această criză pentru ca apoi să pozeze în marele savator. Întinde elasticul atât de tare încât a devenit aţă, de care trage acum la maxim. Numai că aţa se poate rupe, nu?

Scenariul care cred că se va pune în scenă: băsescu propune un om fără şanse de validare care va fi respins. Apoi va lua în considerare - vezi Doamne - şi oferta majorităţii şi îl va propune pe candidatul acestora, pozând astfel în marele salvator al naţiei. Deja a lăcrimat poetic la o emisiune pe pro tv. Cred că, în ciuda experienţelor de până acum, unii dintre români nu s-au învăţat minte cu privire la lacrimile astea... Ştiu, 35 %.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu