În concediu

Și anul ăsta ca în fiecare an - mulțumesc Domnului pentru asta - am mers la mare în concediu. Am trăit și bune și rele, și amuzante și triste, ca în fiecare zi a vieții noastre. Scopul pentru care am fost la mare a fost atins, respectiv am reușit să mă relaxez și să mă odihnesc, am vizitat marea ceea ce este uneori suficient pentru a declara un an ca fiind bun, eu fiind un mare iubitor de mare. Mi-am făcut ceva prieteni și mi-am tras un bronz care îmi reflectă cum aș arăta dacă aș fi nord african sau arab. Îs drăguț, ce-i al meu i-al meu (autoironie). Trecând la lucruri mai serioase, țin să remarc faptul că anul acesta foarte puțini români au decis să mai vină la mare pe litoralul nostru, mai corect în Vamă și 2 Mai. De străini nu cred că poate fi vorba într-o discuție serioasă pe tema turismului de litoral românesc. Au fost zile în care din 5 terase vizitate, 5 aveau absolut toate mesele goale. Ca și singuri clienți am primit desigur întreaga atenție a ospătărițelor și totul a fost perfect la servire. Week-end-ul a mai spălat un pic din impresia de pustietate pe care am trăit-o uneori, pustietate ce recunosc că nu mi-a displăcut total. Să stai la soare pe o plajă unde sunt puțini oameni, poate avea uneori mai multe aspecte pozitive decât negative. Liniștea și buna creștere tradițională a vamaioților autentici mi-a mers la inimă. Ceea ce am observat este că pe plaja din Vama Veche nu rămâneau niciodată peturi aruncate pe jos, hârtii de ambalaje și mai știu eu ce astfel de artefacte ale lipsei de civilizație a altor tipologii... Pe plajă am văzut însă și un individ pe care nu l-am înțeles. Sincer. Era taximetrist (!!!) în Timișoara. Avea un înscris pe luneta mașinii care suna ceva de genul „numa' fraierii se grăbesc... think about this”. Pe lângă alăturarea română - engleză care denotă probabil în accepțiunea sa o cunoaștere aprofundată a ambelor, pe lângă tariful de om cu obraz gros afișat pe portieră, omul acesta a reușit ca să genereze în mintea mea de la data la care l-am văzut 2 categorii de corturi: în prima categorie se înscriu corturile care se pot monta într-un interval de 10 la 30 minute, iar în a doua categorie se înscriu corturile care se montează în jumătate sau chiar trei sferturi de zi lumină - asta în funcție de cel care montează cortul (am în vedere același model de cort). La ora la care am ajuns pe plajă cortul era montat. Mai avea numai umbrarul, din acela standard de 3 x 3 metri care se găsește la orice Cora, Carrefour sau mai știu eu ce alt hipermarket din ăsta. De la 9 jumătate până pe la orele 11 jumătate când am plecat la masă, omul nostru s-a chinuit să monteze acel umbrar. La 11 jumătate și-a dat seama că tot efortul său a fost în zadar, căci îl pusese câș. Norocul lui au fost 3 nudiști care probabil că priviseră și ei fascinantul spectacol și care s-au decis la un moment dat să îi ofere o mână de ajutor și au rotit toți 4 hardughia. Dacă atât a stat numai la umbrar, oare cât o fi stat să monteze cortul??? Nu vreau să știu. Am revăzut pe plajă oameni pe care îi știu din vedere de anii trecuți dar cu care nu am intrat niciodată în vorbă. Cred că suntem câțiva care vom face nudism la Vama Veche până la adânci bătrâneți. Nici anul ăsta nu am reușit (dar nici nu am mai insistat ca altădată) să îmi conving prietena de beneficiile acestui stil de a ne bronza. Am prins o vreme minunată și rareori cred că cineva care merge la mare poate avea atât noroc de soare cum am avut noi anul ăsta. Am avut însă ghinion la cazare, unde am avut parte de o surpriză oarecum neplăcută care mi-a stricat oarecum concediul. Merg la aceeași pensiune de mulți ani, de prin 2004 sau 2005. Nu am avut niciodată nimic de reproșat - de asta și constanța - și m-am simțit de fiecare dată ca acasă acolo. Cu gazdele noastre aproape că pot spune că m-am împrietenit, asta până anul ăsta când... Să vă povestesc: am pus la rece lângă camera noastră niște sucuri și niște ape cumpărate din Cora încă de la București (na, an de criză...). Erau 2 frigidere, unul la 2 metri de camera noastră și unul la 250, adică trebuia să cobori prin curte, să străbați întreaga curte (care e destul de mare) și apoi abia ajungeai la o bucătărie imensă de vară unde se afla susnumitul. Oricum departe. După vre-o 3 zile vine la noi propietăreasa și ne roagă să ne mutăm toate cele în frigiderul din bucătărie că nu eram decât noi cazați în toată pensiunea și că doar pentru un turist nu ar vrea să țină frigiderul în priză. Pe lângă stuporul cauzat de absurditatea cererii, nu am înțeles ce anume se schimbase din înțelegerea inițială (de acum 5 sau 6 ani) în care la prezentarea ofertei se spunea că pe holul camerei există și un frigider pe care îl pot folosi în voie. Ba chiar a accentuat cele câteva cuvinte prin care îmi spunea că noi am băgat frigiderul în priză, că el nu era. Oare cât consumă un frigider din ăsta modern? Dacă ar fi să facă un calcul foarte fix, cred că mai mult au pierdut după ce mi-au spus asta. Iată cum: niciodată după acest gest nu am mai fost foarte atent să nu las lumina aprinsă pe unde mergeam. Niciodată nu am mai închis robinetul de apă de la baie care era stricat și dacă nu prindeai șpilul cum să îl închizi rămânea deschis. Un robinet deschis înseamnă un hidrofor care merge tot timpul, deci consum mai mare de energie electrică. În loc să aprind doar 3 becuri le aprindeam pe toate 20, și așa mai departe. Plus că, anul ăsta, pe lângă noi care am stat 10 zile, am mai invitat să se cazeze la această pensiune și alți prieteni, în total un plus de 5 camere, pe perioade mai mari sau mai mici. La anul îmi caut o altă pensiune unde să mă cazez. Am întrebat prin 2 Mai și cred că găsesc cazări mai faine la același preț. Oricum nu mai calc acolo. Anul ăsta, la un calcul sumar, Casa Ellamy a făcut de pe urma noastră cam 10.000.000 lei vechi, 1.000 lei noi. Bașca ce am cheltuit la magazinul din fața pensiunii, tot al familiei... Probabil că factura la energie va fi mai mică cu 10 - 15 lei. Noi oricum am plătit 10 nopți dar cum socoteala de acasă nu se brodește cu aia de la piață, am plecat și anul ăsta mai devreme cu o zi. Deci dacă ar fi ținut frigiderul în priză aveau plătită factura de curent pe 3 luni cel puțin cu banii rămași de la ziua cazare pe care nu am mai efectuat-o. S-au zgârcit degeaba. La un moment dat am mers să ne întâlnim cu niște foarte buni prieteni, undeva în Lazu. De acolo am plecat să bem o bere - cum se zice - în Mamaia. Eu știam că mergem să bem o bere, numai că fiind de curând ziua uneia dintre prietene aceasta a făcut cinste, iar noi nu am apucat să îi luăm un cadou măcar simbolic. Rușine nouă. În fine, mergem la o terasă în Năvodari, foarte faină de altfel ca și locație și ne așezăm la o masă. Mă așteptam ca aici, fiind cu totul și cu totul altceva față de Vamă sau 2 Mai unde e clar că la mese servesc localnicele care bănuiesc că nu au o școlarizare în sensul ăsta, să existe niște ospătari profesioniști. Au fost, dar nelipsitele stângăcii întâlnite mai peste tot pe litoral nu au lipsit. Am comandat mâncarea și am fost anunțați că durează o oră. După 2 ore am întrebat și noi ce se mai aude cu haleala noastră, moment după care aceasta a sosit în 5 minute, rece. Deci era gata demult numai că duduia care ne servea uitase să ne-o aducă. Și altele și altele, nu mai insist... Faza bună este că în ciuda acestor elemente ce aduc sarea și piperul unei vieți în care nu ai cum să te plictisești, am reușit să mă odihnesc și să îmi fac și prieteni noi. Am citit și mi-am rezervat de citit și acasă, poate anul ăsta o să reușesc să citesc și altundeva decât la malul mării ca anul trecut. Am admirat marea, oamenii frumoși și tot ceea ce a fost pozitiv și benefic în experiența aceasta de 10 zile. Am întâlnit și cateva ființe de o frumusețe care m-a făcut să mă gândesc că perfecțiunea feminină există și ea a fost atinsă odată cu existența acestora. Abia aștept vara viitoare. :)