Soluţia?

Mai zilele trecute a existat dat publicităţii un sondaj de opinie în care se evidenţiau în principal intenţiile de vot ale românilor dacă mâine ar exista un scrutin în România. Surpriza mea a fost să văd că totuşi, în ciuda milioanelor de de gafe făcute de către actuala coaliţie de guvernare, aceasta ar obţine totuşi un 24% din voturile noastre. 19% PDL şi 5% UDMR. Cam cât este tva-ul actual. Încercând să înţeleg 24% din populaţia ţării am descoperit că în tot rahatul ăsta a fost şi câte o linguriţă de dulceaţă care a luat ochii celor care nu au avut răbdarea să dea cu băţul prin materie. Să zicem că au fost câteva gesturi la un milion care sunt fundamental bune şi iată că 24% din populaţie este dispusă să se declare mulţumită cu atât. Este ilogic pentru mine şi nu văd cum ar putea cineva să mai voteze PDL sau UDMR în ziua de astăzi, nu văd cum ar putea merge la vot şi să voteze orice din ceea ce este pe piaţă acum (mă refer la partidele parlamentare); atunci când ai de ales între 2 rele alegi desigur răul mai mic. Soluţii altele decât ceea ce se vede nu cred că există. Monarhia nu cred că este posibil a se instaura cât oi mai trăi eu, venirea legionarilor este mai degrabă o glumă, un lider puternic şi capabil să facă la noi ce a făcut Da Silva să zicem în Brazilia nu o văd realizabilă căci nu văd cum s-ar numi acel lider... Venirea regelui înapoi pe tron este un vis frumos, dar nu cred că cineva ar putea aduce vreodată serios această temă spre dezbaterea publică. Şi oricum, dacă ar veni nu cred că ar putea sparge mafia cvasirăspândită care a acaparat acum Romania. Legionarii nu au reuşit încă să spele în percepţia publică imaginea falsă construită de comunişti. Dacă mergi în orice localitate şi spui că pe strada x va trece o formaţie de legionari, pariez că 99,5% dintre părinţii de pe acea stradă îşi vor chema copiii în casă. Ceea ce le reproşez legionarilor este că au stat deoparte şi au contemplat distrugerea României în loc să se implice activ în viaţa politică a ţării încă din 1990. Poate că dacă ieşeau la rampă atunci, România ar fi putut arăta altfel. Era un moment bun să schimbe imaginea lor, atunci, când setea de cunoaştere a românilor era mare şi bagajul de suferinţe şi de eroi pe care i-a dat această organizaţie era (şi este!!!) inestimabil. Acum se încearcă cumva refacerea acestei preminunate organizaţii, unică la nivelul Europei, dacă nu chiar la nivel mondial şi în care, în unele momente de descumpănire îmi mai pun încă inutil speranţa. O Românie a legionarilor de tipul celor pe care i-a format Corneliu Zelea Codreanu ar fi o Românie în care aş fi onorat să trăiesc, dar care din păcate este foarte puţin probabil să existe vreodată. Cât despre liderul carismatic, incoruptibil, benefic, puternic, care să se sprijine pe un guvern de uniune naţională, care să poată şi mai ales să vrea să ne ridice pe toţi (nu numai pe limbiştii săi), nu mai cred că el există în România. Am sperat până la lacrimi că el se numeşte Traian Băsescu şi în anul 2004 eram dispus să pariez pe libertatea mea pe Băsescu. Azi mă bucur că nu am făcut-o. Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât în răutatea lui de azi nu există nimic care să contrabalanseze cumva cu bunătate, speranţă, sprijin şi aşa mai departe. Îmi amintesc cuvintele domnului Sobaru la Antena 3 care spunea ceva de genul că Băsescu este diabolic şi că nimeni nu este capabil astăzi să îi ţină piept. Avea dreptate. Şi eu care credeam că noi toţi vom prospera, că o vom duce mai bine şi că omul de rând va căpăta ceva care i-a lipsit cu prisosinţă în ultimii 60 de ani: respect. Am primit altceva, epurări la locurile de muncă, concedieri masive făcute fără logică, continuarea închiderii oraşelor monoindustriale, ruină, tristeţe, nedreptate, sfidare. Care să fie oare diferenţa faţă de ceea ce exista înainte? Culoarea de pe steagul politic! Atât. Şi atunci ce rost mai au dscuţiile cu cunoscuţi pe teme politice atâta timp cât schimbarea nu se va produce indiferent de soluţiile propuse? De ce să îl mai acuz pe x că votează a, pe y că votează b şi că nu votează toţi c, soluţia mai bună după mintea mea? Până la urmă nu este nicio schimbare vizibilă mie, omul de rând, cel din clasa mică şi mijlocie, omul cinstit, onest, muncitor. Între 1990 şi 2011, eu, cetăţeanul, nu am un nivel de viaţă mai bun deşi nu mă dau în lături de muncit. Cum să mă gândesc să investesc de pe poziţia unui om cinstit în ideea în care la autorizaţii se ştie care este cuantumul pentru fiecare dintre ştampile, chiar dacă ai totul perfect 100%? Iar apoi, dacă obţii autorizaţiile eşti bombardat săptămânal cu controale necinstite (am citat din experienţa unor cunoscuţi cu o afacere mică)? Să emigrez nu pot căci mă simt foarte ataşat de locurile mele, ar fi o dramă pentru mine dacă aş fi nevoit să părăsesc România. Şi atunci care ar fi soluţia?