O întâmplare simplă petrecută la o coadă mică la o casă de marcat în Billa mi-a dat oarecum de gândit. 2 dudui veniseră precum subsemnatul să cumpere ceva nimicuri undeva la 9 jumate seara „că uitaseră să ia mai devreme”. Odată ajunse la casă și-au separat cele 3 - 4 produse pe care le luaseră fiecare și și-au așteptat într-o aparentă cordialitate rândul. Odată ajunsă prima a plătit produsele cumpărate cu un bon de masă sau nu știu câte, numai că produsele nu făceau suma exactă de pe bon, astfel că duduia 1 - să îi zicem - a plecat în magazin să mai ia ceva. Duduia 2 și-a trecut și ea produsele peste casă și tot așa, a scos câteva bonuri de masă. Casiera, ca să nu stea toată lumea să le aștepte pe prințese (hmmm, acum observ că pentru 10 fără ceva eram destui oameni în Billa....) îi propune o soluție de compromis, ca să plătească împreună și se socotesc ele după aia, moment în care duduia 2 ce aștepta cuminte la casă să sosească concasiera, și-a schimbat facesul aparent fericit de până atunci și a aruncat mai în șoaptă așa replica următoare: „nu, nu e bine să te bagi cu doamna în afaceri”. Ce m-a intrigat a fost reluarea feței vesele atunci când dudia 1 s-a întors înapoi la casă. Hmmm, așa suntem și noi, sau mai corect așa cred că suntem și noi, sau cei mai mulți dintre noi. Mințim dacă cineva ne întreabă ceva iar răspunsul pe care îl avem de oferit știm sigur că nu place. Uneori mi-ar plăcea să le pot spune unora ce cred despre ei, alte ori mi-ar plăcea să aflu ce cred cu adevărat unii oameni despre mine. Trăim într-un soi de minciună pentru că minciuna în acest caz este pe același palier cu adevărul, astfel că dacă nu îți place cineva și îi spui asta, este posibil ca acel cineva să aprecieze totuși sinceritatea, la fel cum dacă îi spui că e o persoană deosebită te poate aprecia și mai tare. Problema este deci la primitor, la destinatarul iubirii sau noniubirii, dacă acesta este destul de matur încât să conștientizeze că nu este totuși Dumnezeu pe Pământ și că are și el/ea hibe ca mine, ca tine sau ca oricine altcineva. Eu am întâlnit și oameni care îmi spuneau verde în față ce gândeau despre mine, oameni pe care deși la prima strigare nu îi simpatizam în mod deosebit și evident că nu îmi plăcea atunci când îmi reproșau ceva, într-un mod ciudat am ajuns să îi apreciez și să îi stimez până la final mai ales că eu nu am reușit să le mărturisesc ceea ce gândeam cu adevărat despre domniile lor. Oare cum ar fi să existe o zi a sincerității, a dezvăluirilor, în care duduia 2 să îi poată spune în față, direct și elegant duduii 1 că este o zgârcită, o zgârie brânză care nu mai dă banii înapoi sau care - mai rău - se bucură și la 10 bani dacă îi găsește pe jos. Ca eu să le pot spune unora sau altora niște chestii, ca unii sau alții să îmi poată spune dacă-mi zâmbesc pe bune sau numai pentru că așa se face.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
