sâmbătă, 30 iulie 2011

''Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l dă să-l trăim'' Pr. Arsenie Papacioc

De la Ramura Înflorită citire...

“Nimic nu m-a ajutat mai mult în viaţă ca suferinţa. Singură suferinţa este suprema catedră de teologie. Sunt sigur că îngerii erau gelosi pe noi pentru că ei nu au această suferinţă dincolo de firea noastră. Da, pentru că nu ştiai dacă trăiesti până mâine. Această stare de tensiune extraordinară îţi dădea ocazia să te cunoşti cu adevărat pe tine însuţi. Nu este vorba de o suferinţă. Tendinţa lor era exterminarea prin înfometare. Zarca e o “închisoare în închisoare”, făcută de unguri pentru români, ca să-i omoare, unde fără discuţie se aplica regimul de exterminare specific fiecarui ins sau fiecarui grup de inşi. Ultimii ani-un an, doi- numai în Zarcă m-au ţinut. I-am înfruntat la o întalnire pe care ne-au organizat-o ei acolo cu detinuţii vânduţi, ceea ce era pedepsit cu moartea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au bagat la răcitor. În trei zile mureai-s-a constatat. La camere frigorifice, unde erau minus câteva grade, ştiţi. Era beton peste tot, fără pat, fără scaun, dezbrăcat. Era regim de exterminare. Puteau să te împuşte, dar preferau să te lase să mori încet, fără să lase urme. E groaznic, dar am supravieţuit! Nu stiu daca ma înţelegeti… Aveam o curiozitate de copil să vad cum iese sufletul… Au murit mulţi. Nu puteam comunica decât prin morse, şi au cerut cei de alături să se spovedească. Tot prin morse. Eu puteam să transmit, dar nu puteam să primesc. Dacă te prindea, te omora pe loc. Şi am avut urmatorul consemn cu ei, tot prin morse: “Mâine, la o anumită oră- am apreciat cu ei atunci- stati în partea asta a celulei. Eu va dau semnal prin morse, prin perete, sa va amintiti in gand pacatele si eu va dezleg. Cu o conditie: daca muriti pana maine-pentru ca asa se punea problema- e valabila spovedania. Dar daca nu muriti, la primul preot pe care-l intalniti sa va spovediti din nou de pacate.” Adica am procedat cinstit in ceea ce priveste respectiva Taina a Pocaintei. Va spun acestea ca sa aveti o imagine a starii noastre spirituale acolo, cand erai in fiecare moment nesigur de clipa urmatoare. Aceasta stare nu era de o zi, era de ani. Nu am putut vedea nici un semn de bunavointa omeneasca de la gardieni in tot acest timp. Te dusmaneau si te omorau pentru o parlita de leafa, ca pe un criminal, pentru ca asa era educatia pe care le-o faceau: “tâlharilor, daca nu vă astâmparati, va bagam in locul lor!” Am fost intrebat de multi unde a fost mai greu: în închisoare sau în pustie, pentru ca am trait si prin pustie. În inchisoare, cei care credeau in Dumnezeu se chinuiau si le era rau. Pentru ca nu era o forta nevazuta care sa opreasca nitel pornirile salbatice, de cruzime, de ura care apasau mereu pe om. Asta lipsea. În pustie insa dracii cu care lupti se temeau de Dumnezeu si era mai usor, cu toate intemperiile vremii: iarna, zapada, fiare salbatice, respectiv stare incordata si acolo. Era totusi o nota de libertate. Dumneavoastra inca nu stiti cat e de scumpa libertatea si pentru ce ne-a lasat-o Dumnezeu? Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l da sa-l traim. Pentru ca a sufla si a rasufla e tot de la Dumnezeu. Si atunci a avut marea prudenta Domnul Hristos sa ne spuna ca nu se misca fir de par fără voia Mea. Suntem guvernati de Dumnezeu in toata miscarea, in toate gândurile noastre ascunse. Sigur ca depinde si pe ce pozitie te asezi. Avand in vedere si numai lucrul acesta: viaţa veşnică. Daca te rătăceşti de la Adevarul de credinta, daca esti neatent sau esti ateu- Doamne fereste! Ca-i mai grava starea aceasta, nepasarea aceasta. Aceasta e nesuferita la Dumnezeu… Pentru ca nu e atat de suparat Dumnezeu pentru anumite greseli pe care le facem cat e pentru ca suntem nepasatori. Ne amanam existenta duhovniceasca, mergem din inertie. E o mare greseala! Trebuie trait fiecare moment in toata plinatatea lui. Sa te cunosti pe tine. Care e una din marile greseli existente in lume? Fiinta omeneasca, care e facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, se izoleaza dupa propria sa pornire egocentrica".
Din volumul Părintelui Arsenie Papacioc - Mici îndemnuri spre mântuire apărut la editura Sophia, ediție îngrijită de Ieromonah Benedict Stancu.

2 comentarii:

  1. mulţumesc pentru fragmentul ăsta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu la randul meu ii multumesc Ramurii - blog pe care invit a-l urmari - si desigur autorului pentru ca ne impartaseste si noua din harul cu care Dumnezeu l-a binecuvantat.

    RăspundețiȘtergere