Uite, mă uit acum pe tvr unde rulează un (genial, scuze, subectivitatea nu îmi poate fi imputată, sun un tvr-ist) documentar. Se spun aici câteva din ultimele vorbe ale celor care au murit în anul 1989, cu speranţa în sufletul lor. Au murit crezând că azi, la 20 de ani, vom concura Germania şi Franţa ca economie sau că măcar vom avea toţi video. Avem. Merită să mori pentru un video? Tu, cel/cea ce citeşti acum aceste rânduri, ai muri mâine ca eu să am dvd? Nu ai considera că totuşi sacrificiul pe care trebuie să îl faci e oleacă cam mare? Cine ar fi ieşit în stradă dacă ar fi ştiut că după 20 de ani vom avea dreptul să avem credite, video (dvd), să înuram pe "ăia de la tvr la relaţii cu publicul", să il futem în gură pe prezident fără să păţim nimic? Câte vieţi merită aceste câştiguri?
Când ni se fură o Revoluţie, putem accepta, deşi resemnaţi speram ca noi să decidem ce vrem să fim.
Când ni se fură identitatea şi fiinţa, cînd ni se fură demnitatea, onoarea, eroii, totul până la urmă...nu mai putem accepta. Fatalitatea constă exact din lipsa mijloacelor cu care ar trebui să luptăm împotriva acestui furt. Aşa că stăm şi contemplăm. Contemplăm. Unii poate că plâng, dar asta nu schimbă cu nimic starea de fapt actuală. După plâns ei rămân tot ca noi, cu contemplaţia.
Care vrei mă să mori?
Când ni se fură o Revoluţie, putem accepta, deşi resemnaţi speram ca noi să decidem ce vrem să fim.
Când ni se fură identitatea şi fiinţa, cînd ni se fură demnitatea, onoarea, eroii, totul până la urmă...nu mai putem accepta. Fatalitatea constă exact din lipsa mijloacelor cu care ar trebui să luptăm împotriva acestui furt. Aşa că stăm şi contemplăm. Contemplăm. Unii poate că plâng, dar asta nu schimbă cu nimic starea de fapt actuală. După plâns ei rămân tot ca noi, cu contemplaţia.
Care vrei mă să mori?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu