duminică, 3 ianuarie 2010

Care e faza?

Stăteam de vorbă zilele trecute cu mai mulţi tipi cu care discutam diverse ca să mai treacă timpul, ca băieţii, na... La un moment dat unul dintre ei îmi povestea că s-a făcut băiat cuminte, că "şi-a luat" o fată cuminte şi că vrea să se aşeze (nu cred că va reuşi), să mai termine cu femeile şi băutura. Pâna la această dată a dus o viaţă mai mult sau mai puţin morală, în care a frânt multe inimi şi în care "a frecat" tot ce "a prins". Bun, pâna acum nimic aiurea, căci e evident că tipul nu este un violator iar pentru a face sex e nevoie de cel puţin 2 persoane. Aşadar, nu le-a obligat nimeni pe fetele alea să vină alături de el, fie şi pentru o seara.
Ceea ce nu înţeleg eu este următorul fapt: el, care şi-a trăit viaţa se autoconsidera ca fiind un bărbat împlinit, viril, sexy, normal, etc, pe când tipele care au adoptat acelaşi stil de viaţă sunt considerate curve. Adică, de ce ei au voie iar ele nu? De ce ei se pot bucura de viaţa lor erotică în cele mai diverse modalităţi şi punându-şi în aplicare toate fanteziile, în timp ce ele trebuie să stea să viseze la un nenorocit de orgasm de la un impotent, fără ca măcar să poată să vorbească despre ce vor şi ce le-ar face fercite? De ce există 2 feluri de femei şi un singur fel de bărbaţi în accepţiunea populară atunci când vorbim de sexualitate? Asta nu reuşesc să înţeleg, imaturitatea asta, nedezvoltarea, retardul, închistarea în tabuuri depăşite de vremurile pe care le trăim. De ce femeile împart femeile în două categorii iar bărbaţii sunt virtuoşi indiferent de ce stil de viaţă adoptă???? De ce a trăi viaţa sexuală aşa cum visezi, cum se poate descrie ea în fanteziile cele mai intime nu poate fi nici măcar împărtăşită cu partenerul de viaţă de frică de a nu fi trimise în categoria curve?
Ne întrebăm cum se face de atâtea cupluri de oameni nu reuşesc să (mai) găsească resursele pentru o viaţă împreună. De "marea iubire" nici nu cred că se mai poate discuta, asta e ceva atât de rarisim încât după fiecare poveste reuşită s-ar putea scrie câte un best-seller. Ne întrebăm de ce unii declară că este imposibil să îşi găsească jumătatea şi ne mirăm (mă mir) cum se face că cele mai sexy şi mai frumoase fete pe care le-am întlnit în ultimii 5 ani sunt SINGURE. Îmi place să cred că problema nu este numai la ele şi că undeva, pe ici pe colo, noi bărbaţii nu suntem destul de buni ascultători, nu suntem deschişi şi - why not - nu suntem maturi. E greu să încerci să cauţi răsăunsuri şi să ajungi exact la concluzia asta, dar de undeva trebuie început.
Poate că ar trebui instaurată o "mişcare" de emancipare şi a bărbatului, aşa poate nu voi mai vedea atâtea fete superbe singure... I mean gorgeous, folks!!!!!

6 comentarii:

  1. mai sint barbati care gindesc precum cumintitul tau??
    uau

    RăspundețiȘtergere
  2. Ha ha ha ha ha, am ras azi de m-am spart!!!!
    Baiatul asta de zicea ca s-a facut cuminte ma intreba azi "unde da si el o buca", ca acum nu mai poate acasa ca e iubita si are vre-o 2 "bucati" dar nu mai are unde acum ca e baiat cuminte...
    Instantaneu m-am gandit la tine Aida, la faptul ca ma intrebai daca exista baieti care se cumintesc...
    Totusi, daca in cazul asta nu putem vorbi despre o reusita, sigur sunt baieti care s-au cumintit, 100%.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Inca n-am trecut de tot de traditionalism si inchistare. De ideile preconcepute si vechi de cand lumea. Se incearca o "eliberare" dar s-a cam gresit calea: in media sunt promovati numai prostii si taraturile, iar sexul este promovat de asemenea excesiv si fara minte. Nu stiu daca am fost prea coerent, dar iti sustin ideile din acest articol, ai foarte mare dreptate.

    RăspundețiȘtergere