Blestemul II

Mai întâi vizitați acest clip.

Câți dintre cei pe care îi vedeți în aceste imagini au deținut vreodată vre-o demnitate în statul român? Eu aș zice că în afară de Dinescu și Caramitru - care oricum erau și înainte „ceva” - nimeni nu se poate ridica precum Ernesto Che Guevara din nisip și să devină om mare, nu știu de nicunul dintre cei prezenti care să fi reușit să facă ceva pentru România din ceea ce își propuneau probabil în acele momente. Blestemul aruncat asupra noastră a românilor nu s-a curățat odată cu jertfele eroilor Revoluției, nu s-au spălat odată cu jertfa de curaj a milioane de oameni ieșiți în stradă în acele momente, nu s-a spălat odată cu strigătul de disperare a mii de piepturi (ca să folosesc așa un limbaj de lemn) care nu mai suportau frigul, foamea, frica și umilința, blestemul acela este și astăzi încă în lucru asupra noastră, a românilor. Poporul mai are încă de suferit din cauze multiple, suferințe care ar fi trebuit să fie de domeniul trecutului. Cauzele durerilor noastre sunt simple dar imposibil de alinat. Suferim din cauza clasei politice, a hoției, a prostiei, a nepăsării, a lenii, a lucrului făcut numai pe jumătate, a pseudoelitelor, a fricii, a sclaviei mascate, a infatuării și așa mai departe. Noi la Revoluție speram într-o clasă politică care să ne ducă pe culmile progresului, am căpătat în schimb o clasă politică avară, interesată deloc de interesul național ci numai de buzunarul propiu, pusă pe distrus, vieți și orașe. Speram că hoții vor deveni mai puțini și că ne vom pune serios la treabă, când colo, foarte mulți dintre noi vindem parfumuri cu proveniență dubioasă, argint și orice este „la băieți”, „la combinație”. Proști sunt peste tot în lume, dar sunt tot mai dese momentele în care cred cu tristețe că la noi găsești mult mai ușor dacă ți-ai pune în minte să cauți oameni cu astfel de însușiri. Nu ne pasă de nimeni atâta timp cât nu suferim noi, și nu spun asta cu referire la persoanele pe care nu le cunosc, spun ceea ce văd aproape zilnic în jurul meu: foarte multă nepăsare, blazare, liniște atunci când ar trebui să nu fie așa de liniște. Leneși sunt și din ăștia cu miile, rar mai găsești în sate oameni care să vină la muncă la o sapă, la un cules. Merg aproape anual la cules de vie în oltenia la mătușa mea și am constatat că an de an suntem tot mai puțini acolo, petrecem mai mult în vie pentru a acoperi deficitul de forță de muncă. Falsele elite care pozează în învățători ai neamului nu mai au nicio calitate după ce se stinge camera de filmat, nu mai zâmbesc atât de frumos la stingerea reflectorului și scuipă semințe din mașina scumpă cumpărată din bani incerți. „Patronii” de afaceri dubioase plătesc foarte puțin oamenii pe care îi pune la foarte multă muncă. Unii de voie de nevoie muncesc zi lumină pentru 6 milioane în timp ce patronul își schimbă mașina foarte scumpă la 2 ani. Unora le este frică să spună răspicat ce gândesc, le e frică să spună nu, preferă averea deșartă a pupincurismului în locul noroiului sfânt al onoarei, de frică să nu sufere în noroi și să nu râdă „elitele” de ei... Nu sunt bolșevic, nu urăsc oamenii culți, spun numai că unii dintre oamenii care îi vedem la televizor pe post de elite nu sunt neapărat reprezentanții adevărați ai acesteia. De un Lăzăroiu a auzit tot omul, dar de un mare chirurg care operează pe creier și care este sunat de la toate clinicile de pe mapamond pentru a i se cere sfaturi nu știu decât 30 de oameni. Ori, asta speram să obținem? O națiune care locuiește în cartiere mai mult sau mai puțin sărace dar care sunt pline de mașini puternice și telefoane mobile de sute de euro? Oamenii ăia din clipul de mai sus oare visau că vor apărea cuvinte noi în vocabularul nostru precum șomer, homless, aurolac și așa mai departe? Cei mari au fost mari și vor fi mari indiferent de situație. Cei mici, mici vor rămâne. Scrie asta cât se poate de clar în Sfânta Scriptură: celor bogați li se va da, celor săraci li se va lua și ceea ce au. Noi ca popor avem un potențial imens, dar puțini sunt cei care își valorifică acest potențial, restul preferând lupta surdă pentru aspectele materiale ale vieții. Dacă poporul s-ar trezi brusc mâine și ar trece la îndeplinirea idealurilor sale, tot n-ar fi târziu. Blestemul s-ar spăla atunci și mulți ani de muncă asiduă dar benefică ne-ar aduce acolo unde și Domnului cred că îi place să ne vadă.