Pe zi ce trece constat tot mai clar că mie îmi lipseşte ceva ce pare că se află în fiinţa oricărui muritor. Constat că îmi lipseşte capacitatea de a înţelege poezia, de a înţelege exprimarea în versuri şi de ce ar dori cineva să-şi exprime gândurile astfel. Îmi place să cred că înţeleg melancolia, tristeţea dulce şi alte asemenea stări, dar sunt aparent incapabil să înţeleg plângăceala ridicolă din unele poezii, schinguirea şi autoflagelarea unor autori de dragul unui vers, scremerea scoaterii unei rime care de cele mai multe ori nu este potrivită, ritmul care îmi oboseşte singurul neuron încercând să găsesc rostul sau frumuseţea. Rare sunt poeziile care mi-au plăcut cu adevărat, de cele mai multe ori privesc poeţii ca persoane total neânţelese care screm versuri încercând să pună frumuseţe lumii acolo unde este numai jeg. E clar, problema este la mine, nu contest că ceea ce fac ei este artă, doar că nu înţeleg eu prea tare. Şi Doamne fereşte să dai peste un antitalent care se crede poet, peste câte un blogăr sau mai ştiu eu ce fel de astfel de amator în ale scrisului care îşi screme talentul şi din care iese un mare rahat ce se doreşte artă. Eu însumi am încercat uneori să-mi exhib talentele poetice prin mai multe medii şi de fiecare dată am sfârşit râzând copios de rezultatele minţii mele oarecum seci şi total neinspirate în simţiri din astea aşa zis poetice.
1970 Chevrolet Chevelle Malibu Sport Coupe
Acum 38 de minute
Halal sincronizare! Eu tocmai port nişte discuţii interesante cu un poet care încearcă să-mi explice meandrele creaţiei, iar tu vii şi demolezi poezia de la rădăcină =)) =))
RăspundețiȘtergereCum ar putea să nu-ţi placă poezia asta, după o iarnă lungă?
Vezi primăvara nouă cum rupe hamurile,
cum nu poate să-i stea nimeni în cale,
cum plezneşte ea moartea peste gură în văzul tuturor.
Sânii fetelor înmugurind sub cămăşi subţiri
şi totul pare să semene cu fericirea de a începe să scrii
în caietul nou, pe foile albe,
neatinse de otrava cernelii.
(Vasile Baghiu - Vezi primăvara nouă)
Pai da, am mai observat afinități ideologice cu unii dintre voi. M-am mai trezit discutând despre aceleași subiecte fără a știi unii de alții, fără a ne citi blogurile. Mda, poezia are și ea farmecul ei, dar sunt de regulă cam 2 - 3 șabloane pe care le cam folosesc toți. Dacă ai citit o poezie e po0sibil să ai senzația că le-ai citit pe toate. Unul dintre poeții mei preferați este Nichita Stănescu tocmai pentru că iese cumva din tiparele formulărilor melodramatico - tragico - visătoare care îmi par mie că sunt caracteristice acestui gen de artă.
RăspundețiȘtergereio una cred că o poezie este reuşită, cu sau fără rimă sau alte măsuri metrice, atunci când îţi descrie o stare, o emoţie, un sentiment atât de ingenios şi într-un mod atât de plastic încât te trezeşti gândind: incredibil, ce frumos a spus-o, eu n-aş fi putut s-o spun niciodată aşa... :)
RăspundețiȘtergereiar poezia citată de Arcadia m-a făcut să gândesc asta :)
Eugene, nici n-ai gusturi rele, dacă-ţi place Nichita, aşa că îţi subestimezi poate capacitatea de a înţelege poezia cu articolul ăsta.
Nu înțeleg stările forțate care se reliefează uneori în versurile pe care le citesc. Adică, unii sunt poeți și nu au mai simțit nimic care să fie fain, așa că își screm imaginația în ideea în care ei trebuie să scrie poezii. Urăsc să citesc melancolii care nu sunt melancolii, patriotisme care nu sunt patriotisme, iubiri care nu sunt iubiri. Brumaru de exemplu are o poezie foarte greu de digerat dar la el respiră simțirea, este evident ca a scris totul măcinat de crunte simțiri și patimi. La fel și Eminescu sau mai știu eu, Minulescu. Sau Păunescu. Dar ăștia sunt doar câțiva. Poezia de care suntem înconjurați azi e una industrială, scrisă de oameni care par că au probleme greve de sănătate mentală, de oameni total neinspirați, fazi, clovni, liniari. Ăștia nu îi pot înțelege indiferent de cum aș citi poezia aia.
RăspundețiȘtergere