Diavolul are păreri de rău?

Diavolul este tare şiret. Nici nu ştiţi care sunt căile lui de a vă atrage pe căile pieririi veşnice. Face tot ce poate ca să atragă oamenii în tabăra lui. Tabăra lui s-a format după ce el s-a împotrivit firii, s-a împotrivit lui Dumnezeu cel adevărat. Bun, a primit pedeapsă veşnică şi nimic nu cred că îl va mai mântui pe diavol, deşi mare este mila Domnului meu, viu şi adevărat...
Mă întreb dacă diavolul are mustrări de conştiinţă? Mă refer la divolul de rând... Îi pare rău că este "nevoit" să fie opus dreptăţii şi adevărului doar pentru că "unu" a greşit la "început"? Oare nu a obosit? Un mare duhovnic spunea că a observat că diavolul a descoperit că în faţa marelui păcat omul devine martir, aşa că "lucrează" în lucrurile "mici", pe care omul nu le vede... Dar oare Diavolul are conştiinţă? Înţelege că omul este - până la urmă - bun? Omul nu păcătuieşte de la sine, ci răspunde unor tentaţii exterioare sinelui. Omul a fost creat de Dumnezeu, deci are o "materie" esenţial pozitivă, benefică, binevoitoare. Omul nu face altceva decât să răspundă unor tentaţii - altele decât ale raiului - pe care diavolul i le inoculează zilnic. Dar oare diavolul nu are păreri de rău pentru ceea ce face? Nu ar găsi el resursele să ceară scuze şi să treacă de partea cea dreaptă - dacă ar sta să se gândească mai bine?

Mă gândesc că toţii hoţii, criminalii, "jegoşii", nesimţiţii şi toţi asemeni lor sunt de fapt pe Pământ pentru că omul se lasă prea des cuprins de febra tentaţiilor pe care diavolul - împins de "păcatul originar al primului înger căzut" - le "lansează pe piaţă"; deci există un soi de justiţie divină în care omul este pedepsit de om prin justiţia divină. Credincioşii adevăraţi cad mai greu în capcana malefică. Oare diavolul nu are mustrări de conştiinţă pentru că este doar o unealtă a Domnului?