Azi dimineaţă aveam o polemică cel puţin interesantă cu iubita mea, respectiv dacă e mai plăcut să fi celebru sau mai plăcut să nu fi o persoană de notorietate. Eu susţineam că nu e prea plăcut să te recunoasă lumea pe stradă, să te interpeleze şi să te întrebe toace cele, nu cred că ar fi ok dacă lumea s-ar schimba văzându-mă, dacă nu ar mai fi ei naturali, aşa cum am şansa de a-i vedea nefiind mare celebritate. Apariţia pe sticlă - a se citi la tv - este - în opinia interlocutoarei mele - ceva bun, dezirabil, de dorit. Fiecăruia dintre noi ne place să nevedem la televizor - susţinea ea, ne place să fim în centrul atenţiei şi adoraţi de mulţimi. Mie nu îmi place să apar la tv; nu am carismă, nu-s telegenic, nu am dicţie, cultură generală, dorinţă de afirmare media. Dar există oameni şi oameni. Unii doresc a-şi expune şi chiloţii, viaţa lor este redată în amănunt în reviste de prost gust sau pe la televiziuni cu renume îndoielnic, vor şi caută cu ardoare apariţia în media. Faptul că mama lor îi vede la televizor, îi umple de mândrie, îi face să se simtă mai importanţi de cum sunt. Există oameni care sunt făcuţi pentru a fi celebri, alţii - precum sunt şi eu - care doresc liniştea căminului şi a familiei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
