Tristă zi. Tristă. Azi m-am lămurit cu privire la ceva ce mă măcina de vre-o 3 ani, m-am luminat într-un subiect pe care de la un moment încoace nu l-am mai stăpânit. Am avut un prieten - poate cel mai bun prieten bărbat pe care viața mi l-a oferit - care brusc, fără nicio explicație și mai ales fără niciun motiv logic mi-a închis ușa în nas cum se spune. Pur și simplu nu mi-a mai răspuns la telefon, nu a răspuns la mailuri, la messenger, la nimic, ba chiar și-a schimbat numerele de telefon. Habar nu am de ce, sau mai corect spus, până astăzi, habar nu aveam de ce. Sunt lucruri pe care le știe doar el, pe are nu le-am spus nici fratelui meu sau nimănui altcuiva, eram chiar foarte prieteni. Acum o lună și ceva, ce să vezi, surpriză, a apărut pe messenger. L-am apelat de câteva ori și am văzut că nu răspunde. Enigma în capul meu era imensă, motiv pentru care am așternut câteva rânduri pe o foaie de hârtie (pe un word) și am trimis omului atunci când era on line. Spre nedumirirea mea, a acceptat folderul. Azi mă apelează să mă întrebe ce vreau de la el. Am încercat să îmi cer scuze pentru ceva ce se întâmpla doar în mintea sa, apoi să văd de ce e supărat pe mine. Ghiolban cum este, nu a acceptat scuzele, dar măcar m-a lămurit de ce este atât de supărat... O să încerc să scurtez cît pot eu de mult povestea, de regulă nu reușesc... La un moment dat omul s-a îndrăgostit foarte tare de o fată, atât de tare încât eu eram 100% convins că ea va fi aleasa inimii sale. Nu ne mai vedeam așa e des, nu mai jucam atât de mult table și alte alea pe care oamenii le fac atunci când îs burlaci. Am înțeles situația și ar fi fost o imbecilitate din partea mea să pretind altceva. Toate bune și frumoase. Omul meu nu mai bea așa de mult ca înainte și era vizibil mai luminos și mai fericit. M-am bucurat enorm pentru el. Totul a luat o altă turnură atunci când fata visurilor lui a decis să plece într-o țară străină pentru a munci. Ideea de plecare era că merge să muncească 6 luni, un contract și apoi se întoarce înapoi în România. După 6 luni a mai făcut un contract, și încă unul, și așa mai departe. Prietenul (de azi, fostul prieten) meu suferea foarte tare. Vorbea câte 3 ore cu fata asta, toate concediile și le petrecea acolo, etc, știți voi, tot tacâmul. Încet - încet lucrurile au început să scârție în relația lor. Fata devenea tot mai grăbită să închidă, omul tot mai trist. Ca prieten ce eram, încercam pe cât puteam să ăl sprijin în a trece de aceste momente. În ideea în care în acea perioadă nu câștiga chiar foarte multe milioane pe lună, dădea la telefon câte 5 - 6 milioane. Pentru a o ajuta pe fata asta să plece a făcut un credit care nu era chiar cel mai ușor lucru de plătit. Cum nu sunt Dumnezeu, nu avem ce face mai mult decât să stau cu el și să încerc să îi fiu aproape. După o călătorie făcută la ea a venit acasă nu foarte fericit, era clar că ceva se întâmpla între ei. Viața mai bună de acolo nu mai dădea loc de întoarcere în preafrumoasa România... 2 baxuri de bere la 2 litri îi ajungeau numai o săptămână, ajunsese la 55 de kilograme, era tras la față și alte alea. În această stare în care era omul, m-am trezit odată brusc fără prieten. Azi am aflat de ce. Că nu l-am susținut. Că nu l-am ajutat cu nimic în toată viața mea. Că i-am spus că a făcut o greșeală că a luat țeapă de la femeia care l-a îndatorat și apoi a uitat de el. Eu sunt ală care i-a dat țeapă, nu ea. Eu sunt ăla care nu i-a fost alături, care - zice el - a râs de el. El nu este alcoolic. 25 de litri de bere pe săptămână se beau uzual de orice român de condiție medie. Ce mai contează 17 ani de prietenie? Contează că eu i-am spus odată că a greșit făcând credit. Și asta șterge tot. Ce mai contează că mi-am cerut scuze pentru ceva ce nu am făcut? Contează ca el să primească satisfacție.
Așadar, ce este prietenia???? Mă întreba el, iar eu i-am răspuns că prieten este „persoana de același sex cu care vorbești porno și îți faci planuri mari de viitor”. Mi-a spus că fac mișto de el. Până la urmă ce este aceea prietenia? Se poate arunca totul pentru ceva ce se petrece exclusiv în mintea unui prieten? Să presupunem că eu aș fi greșit, nu ar fi corect ca între prieteni să îi poți spune unuia în față ce crezi, să poți să îi spui că greșește și să îi dai ocazia să se revanșeze? Nu este cazul meu, și azi consider că ceea ce a făcut el e o greșeală și dacă m-aș vedea azi cu al i-aș spune franc, uitându-mă în ochii lui că e un mare prost la faza asta, cu fata. Cum se procedează cu prietenii, îi pedepsești sau le spui franc în ochi ce gândești? Dacă nu îi poți spune cuiva ce gândești, ăla mai este prietenul tău? Dacă tot ceea ce se face tu vezi ca o competiție, de ce mai speri la altceva? Bun, vrei competiție, de ce e așa de greu să accepți că într-o astfel de competiție mai poți și pierde? Nu e cazul nostru.
Eu acum. Eu nu m-am supărat când am stabilit ceva și el a făcut altceva, deși era vorba de fete, iar o parte din fete erau și pe lista mea de vânătoare. Eram un grup de 4 oameni, noi 2 și 2 fete superbe. De una eram atât de îndrăgostit, încât dacă fata aia îmi cerea orice, eu îi duceam orice. Era un înger de fată, de o sensibilitate angelică, cu un corp de zână, cu un suflet imens, era practic și atunci și acum idealul meu de fată. Când zâmbea era imposibil să mai fi trist - și apun asta după mai bine de 10 ani de când nu am mai văzut-o. Rar am văzut bărbați care să nu își dorească la nebunie să o sărute până la uitare. O iubeam, și asta e clar!!! Iubeam fiecare „Ioane” pe care mi-l adresa, adoram când zâmbea sau când pur și simplu râdea în hohote la glumele mele, trăgeam ștrengărește cu ochiul la tricourile ei pe care le purta neglijent prin casă - eram aproape de 3 - 4 ori pe săptămână invitații părinților ei, ii căutam prezenta ca un puști de liceu ce eram. Fiind la vârsta liceului, sângele aleargă mai repede prin vene. Am stabilit amândoi că nu ne vom cupla cu aceste 2 fete. Ia ghiciți?... Da!!! El s-a cuplat la rând cu amândouă!!! Prima dată cu una, apoi după ce i-a dat la buci ăleia, a luat-o și pe cealaltă. Eu eram cinstit, nu m-am băgat că așa stabilisem și eram prieteni, ce naiba... După ce a luat-o pe a 2-a, logic că astea s-au prins de schemă... nu am mai putut face nimic. Pe urmă tot el s-a certat pe motive puerile cu amândouă, astfel că din simpatie față de el am renunțat la a mai ține legătura cu ele. Eu nu m-am supărat când era „prea ocupat” ca să ne vedem, când nu suna, când nu venea pe la mine, etc. Nu. Nu m-am supărat, căci dacă ai un prieten foarte bun îl iei așa cum este, cu bune și cu rele. Mai tot timpul am fost a 5-a roată la căruță și atâta timp cât am acceptat statutul de dragul prieteniei, totul a fost ok. Când i-am spus cât de prostălău este, a tăiat totul din rădăcină. Și este. Sau cel puțin a fost.
Atunci când cineva îți trage un semnal de alarmă că riști să devi alcoolist, ăla e prieten, nu cel care bea cu tine până cazi sub masă e prieten.
Atunci când cineva îți atrage atenția că încrederea excesivă nu este bună, acela este prieten, nu acela care te înseamnă să cheltui cu el.
Atunci când cineva te caută chiar dacă nu ai bani și ai belele, acela este prieten, nu acela care nu îți dă bip decât atunci când ai bani.
Atunci când cineva îți spune lucruri dureroase dar utile, acela este prieten, nu acela care te aprobă în orice pentru că nu are nicio opinie.
Dacă iei țeapă și nu îți dai seama, e clar că viața nu te-a învățat nimic. Dacă nu ești genul de om care poate accepta scuzele cuiva, iar ai o problemă. Dacă din înfrângeri nu înveți nimic, e clar că mai ai de învățat. Dacă cineva care te sprijină nu este bun ci bun este cel care te mângâie fățarnic pe cap, e alegerea ta. Dacă după 17 ani de prietenie nu îi poți spune unuia ce gândești direct în față, e clar cam în ce categorie de oameni te încadrezi. Dacă nu poți ierta, nu poți iubi, nu poți trece ȘI TU cu vederea, nu poți merge mai departe, nu poți spune „scuze”, nu poți fi mai bun, mai iertător, mai înțelept, e clar că viața nu are cum să ți se pară frumoasă. Eu cred în Dumnezeu iar acesta m-a învățat iertarea, iubirea față de aproapele, dragostea față de om, indulgența față de greșelile lui, m-a învățat foarte multe. Trufia, mândria și orgoliul sunt păcate așa cum sunt și omuciderea, furtul, ura.
Înțeleg slăbiciunea umană și nu port pică pentru nimic, nimănui. Dacă toți martirii din închisorile comuniste și-au iertat schingiuitorii, eu de ce nu aș putea ierta pe cineva care doar îmi întoarce spatele????
Omul ăsta pentru mine este, a fost și va fi pe vecie cel mai bun prieten al meu de până la vârsta asta. Mai am un prieten foarte bun, car emi-a fost (și de ce nu, îmi este și în continuare) mentor, prieten, confident și multe altele, dar aceasta este întruchipat de o femeie. Bărbat, ăsta e cel mai mare din viața mea. Îl iubesc și acum așa cum l-am iubit toată viața (platonic, să nu vă gândiți la prostii) și nimic pe lumea asta nu mă va face să îl consider altfel. Îmi pare nespus de rău că-i așa de imbecil încât să arunce totul la gunoi pentru O IULUZIE de-a lui, dar viața mea nu se termină aici. Nu l-am trădat niciodată iar dacă știam că vorbele mele îl dor atât de tare nu le spuneam niciodată. Credeam că e matur și înțelege ce se întâmplă în juru-i. Credeam că o smotoceală îl poate scoate din căcat (iar aici sunt sigur că ar putea confirma și ceilalți oameni care îl știau în perioada aia că era distrus rău)...
Acum, viața mea va fi un pic mai tristă... Tristă. Atât.
Așadar, ce este prietenia???? Mă întreba el, iar eu i-am răspuns că prieten este „persoana de același sex cu care vorbești porno și îți faci planuri mari de viitor”. Mi-a spus că fac mișto de el. Până la urmă ce este aceea prietenia? Se poate arunca totul pentru ceva ce se petrece exclusiv în mintea unui prieten? Să presupunem că eu aș fi greșit, nu ar fi corect ca între prieteni să îi poți spune unuia în față ce crezi, să poți să îi spui că greșește și să îi dai ocazia să se revanșeze? Nu este cazul meu, și azi consider că ceea ce a făcut el e o greșeală și dacă m-aș vedea azi cu al i-aș spune franc, uitându-mă în ochii lui că e un mare prost la faza asta, cu fata. Cum se procedează cu prietenii, îi pedepsești sau le spui franc în ochi ce gândești? Dacă nu îi poți spune cuiva ce gândești, ăla mai este prietenul tău? Dacă tot ceea ce se face tu vezi ca o competiție, de ce mai speri la altceva? Bun, vrei competiție, de ce e așa de greu să accepți că într-o astfel de competiție mai poți și pierde? Nu e cazul nostru.
Eu acum. Eu nu m-am supărat când am stabilit ceva și el a făcut altceva, deși era vorba de fete, iar o parte din fete erau și pe lista mea de vânătoare. Eram un grup de 4 oameni, noi 2 și 2 fete superbe. De una eram atât de îndrăgostit, încât dacă fata aia îmi cerea orice, eu îi duceam orice. Era un înger de fată, de o sensibilitate angelică, cu un corp de zână, cu un suflet imens, era practic și atunci și acum idealul meu de fată. Când zâmbea era imposibil să mai fi trist - și apun asta după mai bine de 10 ani de când nu am mai văzut-o. Rar am văzut bărbați care să nu își dorească la nebunie să o sărute până la uitare. O iubeam, și asta e clar!!! Iubeam fiecare „Ioane” pe care mi-l adresa, adoram când zâmbea sau când pur și simplu râdea în hohote la glumele mele, trăgeam ștrengărește cu ochiul la tricourile ei pe care le purta neglijent prin casă - eram aproape de 3 - 4 ori pe săptămână invitații părinților ei, ii căutam prezenta ca un puști de liceu ce eram. Fiind la vârsta liceului, sângele aleargă mai repede prin vene. Am stabilit amândoi că nu ne vom cupla cu aceste 2 fete. Ia ghiciți?... Da!!! El s-a cuplat la rând cu amândouă!!! Prima dată cu una, apoi după ce i-a dat la buci ăleia, a luat-o și pe cealaltă. Eu eram cinstit, nu m-am băgat că așa stabilisem și eram prieteni, ce naiba... După ce a luat-o pe a 2-a, logic că astea s-au prins de schemă... nu am mai putut face nimic. Pe urmă tot el s-a certat pe motive puerile cu amândouă, astfel că din simpatie față de el am renunțat la a mai ține legătura cu ele. Eu nu m-am supărat când era „prea ocupat” ca să ne vedem, când nu suna, când nu venea pe la mine, etc. Nu. Nu m-am supărat, căci dacă ai un prieten foarte bun îl iei așa cum este, cu bune și cu rele. Mai tot timpul am fost a 5-a roată la căruță și atâta timp cât am acceptat statutul de dragul prieteniei, totul a fost ok. Când i-am spus cât de prostălău este, a tăiat totul din rădăcină. Și este. Sau cel puțin a fost.
Atunci când cineva îți trage un semnal de alarmă că riști să devi alcoolist, ăla e prieten, nu cel care bea cu tine până cazi sub masă e prieten.
Atunci când cineva îți atrage atenția că încrederea excesivă nu este bună, acela este prieten, nu acela care te înseamnă să cheltui cu el.
Atunci când cineva te caută chiar dacă nu ai bani și ai belele, acela este prieten, nu acela care nu îți dă bip decât atunci când ai bani.
Atunci când cineva îți spune lucruri dureroase dar utile, acela este prieten, nu acela care te aprobă în orice pentru că nu are nicio opinie.
Dacă iei țeapă și nu îți dai seama, e clar că viața nu te-a învățat nimic. Dacă nu ești genul de om care poate accepta scuzele cuiva, iar ai o problemă. Dacă din înfrângeri nu înveți nimic, e clar că mai ai de învățat. Dacă cineva care te sprijină nu este bun ci bun este cel care te mângâie fățarnic pe cap, e alegerea ta. Dacă după 17 ani de prietenie nu îi poți spune unuia ce gândești direct în față, e clar cam în ce categorie de oameni te încadrezi. Dacă nu poți ierta, nu poți iubi, nu poți trece ȘI TU cu vederea, nu poți merge mai departe, nu poți spune „scuze”, nu poți fi mai bun, mai iertător, mai înțelept, e clar că viața nu are cum să ți se pară frumoasă. Eu cred în Dumnezeu iar acesta m-a învățat iertarea, iubirea față de aproapele, dragostea față de om, indulgența față de greșelile lui, m-a învățat foarte multe. Trufia, mândria și orgoliul sunt păcate așa cum sunt și omuciderea, furtul, ura.
Înțeleg slăbiciunea umană și nu port pică pentru nimic, nimănui. Dacă toți martirii din închisorile comuniste și-au iertat schingiuitorii, eu de ce nu aș putea ierta pe cineva care doar îmi întoarce spatele????
Omul ăsta pentru mine este, a fost și va fi pe vecie cel mai bun prieten al meu de până la vârsta asta. Mai am un prieten foarte bun, car emi-a fost (și de ce nu, îmi este și în continuare) mentor, prieten, confident și multe altele, dar aceasta este întruchipat de o femeie. Bărbat, ăsta e cel mai mare din viața mea. Îl iubesc și acum așa cum l-am iubit toată viața (platonic, să nu vă gândiți la prostii) și nimic pe lumea asta nu mă va face să îl consider altfel. Îmi pare nespus de rău că-i așa de imbecil încât să arunce totul la gunoi pentru O IULUZIE de-a lui, dar viața mea nu se termină aici. Nu l-am trădat niciodată iar dacă știam că vorbele mele îl dor atât de tare nu le spuneam niciodată. Credeam că e matur și înțelege ce se întâmplă în juru-i. Credeam că o smotoceală îl poate scoate din căcat (iar aici sunt sigur că ar putea confirma și ceilalți oameni care îl știau în perioada aia că era distrus rău)...
Acum, viața mea va fi un pic mai tristă... Tristă. Atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu