marți, 1 martie 2011

Esenţa vieţii

Sună foarte profund titlul ăsta, nu cred că postarea se va ridica la nivelul cerut de titlu. Mă gândeam mai zilele astea la ceea ce este cu adevărat esenţa vieţii, la ce contează cel mai mult în viaţă. La mine sexul fiind o dominantă, eram dispus la un moment dat să cred că sexul este esenţa vieţii. Până la urmă, noi bărbaţii umblăm la nesfârşit în a găsi femeia care să fie considerată aleasa noastră, căutăm ca disperaţii - deşi nu recunoaştem deloc asta - să fim iubiţi şi adoraţi de doamne, suntem nişte vânători înăscuţi de frumuseţe şi deseori găsim că femeia x sau y pe care o întâlnim este întruchiparea frumuseţii perfecte. Veşnic în căutarea itemilor admiraiei noastre, unii (sau cei mai mulţi) aflaţi în imposibilitatea de a se stabili la o singură femeie, în imposibilitatea de a face dragoste numai cu ea, frumoasa inimii sale. De regulă, atunci când prin faţa noastră trece o femeie cu adevărat frumoasă, noi bărbaţii facem tot felul de comentarii admirative care la unii cuprinde şi exprimarea unor dorinţe primare. Femeile dau milioane de lei pe produse de cosmetică. Odată mă gândeam cam câte chestii de tot felul îşi cumpără o doamnă, ţelul final fiind acela de a ne stârni nouă, bărbaţilor, comentariile despre care vorbeam mai sus. Totuşi, aceasta nu este esenţa vieţii, căci acestea toate se întâmplă mai degrabă în tinereţe, puţine dintre aceste caracteristici găsindu-se la persoanele care au acumulat destulă experienţă de viaţă pentru a nu se mai manifesta zgomotos la trecrea unei zâne sa pentru a nu mai pune 2 tone de maclavais pe faţă. Atunci care să fie esenţa vieţii? Să fi numărul unu. Ar putea fi şi asta, doar că la o privire mai atentă a problematicii constatăm că pot apărea şi elemente retrograde. Hitler de exemplu considera că sunt 2 feluri de oameni, cei din rasa superioară şi ceilalţi, care nu au capacitatea de a ajunge vreodată la performanţele primilor. Spuneau ei că dacă nu poţi să fi numărul 1, facem un bine omenirii şi te ucidem. Tu trebuie să piei pentru că aşa este bine, pentru că nu ai capacitatea de a deveni vreodată numărul 1. Aşadar, doar dacă eşti nazist sau satanist poţi considera că esenţa vieţii este să fi numărul 1... Hitler nu avea dreptate. Nu este totul a fi sau a deveni numarul 1 în orice. Erori imense s-au comis şi sunt sigur că se comit şi astăzi din partea unor oameni care sunt consideraţi numărul 1. Academicienii dau asigurări în scris că lucrurile stau aşa cum ne spun ei. După ce a apărut locomotiva cu aburi, ei au dat în scris că la viteza de 80 km/h corpul uman sucombă. Sau, după lungi şi minuţioase cercetări, ei au dat în scris că un corp mai greu ca aerul nu poate zbura. Şi aşa mai departe. Deci, a fi numărul 1, a fi în frunte, a fi lider nu este întotdeauna ceea ce pare la prima vedere. Mai mult, asta se dovedeşte că nu este deloc esenţa vieţii. Deci, sexul nu este esenţa vieţii, a fi numărul 1 nu este. Ce sa fie oare? Eu cred că esenţa vieţii este a te educa şi a te lăsa educat în virtutea învăţăturilor Bibliei, ale lui Dumnezeu. Sunt universal valabile şi au aceeaşi actualitate acum ca şi în urmă cu 2.000 de ani. A învăţa să întorci şi celălalt obraz atunci când cineva îţi dă o palmă, a învţa să asculţi, să faci numai bine, să iubeşti pe semenul tău de ca şi cum el ţi-ar fi frate, a te abţine de la a judeca oamenii şi a-i condamna pentru fapte similare cu cele pe care le faci tu, a sta calm, a contempla măreţia lui Dumnezeu sunt de departe performanţe pe care nu oricine le poate înfăptui şi care sunt gesturi universal valabile în orice perioadă a vieţii, în orice parte a lumii, în orice circumstanţe. A face bine aiurea, fără a invoca numele Domnului este în van. Căci la greu, Dumnezeu este cel care te poate ajuta să te întăreşti, cel care îţi poate da speranţă, te poate ajuta şi îţi dă acea stare feerică pe care au trăit-o foarte mulţi oameni prin închisorile comuniste. Valeriu Gafencu era atât de fericit încât faptul că era foarte bolnav, că era închis pe nedrept şi torturat zilnic. Ei doar cu bunătatea, doar cu întrajutorarea, cu iubirea simplă, nu rezistau astfel în nevoile ce le degradau fiinţa, doar Dumnezeu singurul i-a întărit şi i-a sfinţit, i-a ajutat să treacă peste tot, să nu îşi piardă minţile, raţiunea şi totul. Cei necredincioşi au pierit, deşi şi ei erau ţinta bunăvoinţei celor din închisori. Nouă, celor care trăim cu computer, hrană îndestulătoare, dragoste şi tot ceea ce ne stă la îndemînă pentru a ne declara fericiţi, nouă ăstora nu ne este dat să trăim fericirea pe care au trăit-o oameni care nu aveau nimic din toate astea ci doar faptele bune, într-ajutorarea, compasiunea, solidaritatea şi toate virtuţile pe care Dumnezeu ne învaţă să le adoptăm ca şi sistemde valori.
Aşadar, esenţa vieţii constă în aceea în a vieţui în sistemul de valori impus de Dumnezeu.

9 comentarii:

  1. Mărturisesc că m-ai zdruncinat cu postarea asta.
    Că odată ajuns la vârsta senectuţii te apleci spre cele sfinte, mi se părea oarecum firesc. Dar să văd pe cineva de vârsta domniei tale ajungând la concluzia de mai sus, mi se pare inedit :)
    Chapeau!

    RăspundețiȘtergere
  2. Se spune ca omul din greseli invata. Incercand sa vad ce greseli au facut altii care odata ajunsi la varsta intelepciunii au publicat experientele lor in diferite formule (filosofie, beletristica, etc) am constatat ca cei mai multi regretau ca au descoperit pe Dumnezeu mai tarziu si isi exprimau in vre-un fel regretul ca daca ar fi fost descoperit mai devreme poate fericirea lor ar fi fost deplina ori ar fi gasit raspunsuri la multe dintre intrebarile lor. Memorabile au fost cateva vorbe pe care le-am citit scrise fiind de Petre Tutea, un om pe care personal il ador pana la lacrimi. Citind (foarte putin) si din experientele celorlalti, am constatat ca aceasta este esenta vietii: sa crezi in Dumnezeu si sa il iubesti cu toata fiinta ta. Sa te pazesti in a face contra vointei lui si sa iei pana si suferintele ca si cai de a-l intalni.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dumnezeu iti cere infinit mai putin decat iti ofera. Splendoarea consta in aceea ca niciodata, dar absolut niciodata Dumnezeu nu te nedreptateste. Bine, exista si cazuri care mie imi este foarte greu sa le inteleg, cum ar fi de exemplu cazurile in care copiii au cancer, dar banuiesc ca lucrarea Domnului este prezenta si acolo in vre-un fel. Oare cine stie ce anume este de platit generatii din urma... Dumnezeu spune ca pana la al 7-lea neam platim... Maretia consta in aceea ca bunatatea este de necuprins pentru mintea noastra, dar sunt sigur ca exista o explicatie pentru orice. Si pana la urma, raul, boala, suferinta vin toate de la al de jos nu de la Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  4. io zic că nu-i deloc în van nici a face bine aiurea, fără a invoca numele domnului, cum spui tu:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Pai poti face bine in numele islamului sau a oricarei alte religii, sau pur si simplu a face bine, fara a invoca nimic. Desigur, atunci cand dam un ban unui cersetor sau cand facem diferite fapte bune, nu cred ca vreunul dintre noi spune "asta fac pentru Tine Doamne", dar in mod normal asa ar trebui facut. Cum explici altfel ca cei care nu au crezut in Dumnezeu au fost printre primii care au clacat in inchisorile comuniste? Exista deci o relatie intre bine si Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  6. A face bine altfel decat in numele Domnului este ca si cum ai avea o tona de aur si toti banii ti-ai lua droguri. Adica totul s-ar pierde.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eugen, eu cred că atunci când faci bine pur şi simplu, fără să invoci nimic şi fără să ai niciun alt scop în vedere, atunci e mulţumit şi Dumnezeu. că doar El e cel care lucrează prin tine chiar în clipa când faci binele, deci normal că există o legătură clară între cele două...

    asta-i părerea mea, dar sigur io-s mică şi mai am multe de învăţat... ;)

    RăspundețiȘtergere
  8. Da da da da, nu spun ca e ceva rau a face bine fara a invoca numele lui Dumnezeu(aici revin si spun ca eu atunci cand ma gandesc ca as face un bine nu spun ca pentru Dumnezeu sa fac, dar in sinea mea cred ca astfel "lupt" alaturi de ceata domnului; eu insumi nu respect ceea ce incercam sa evidentiez in aceasta postare, asta din pacate pentru mine). Spun doar ca daca tot faci bine, macar sa te alegi cu ceva, cum ar fi de exemplu mantuirea. Eu asta scop as avea, sa ma mantuiesc (nu cred ca voi reusi) si sa incerc din toti rarunchii mei sa fac voia Lui.

    RăspundețiȘtergere
  9. In fine, intram intr-o filosofie cam grea pentru mine si pentru un blog al unui tip banal. :) De luat in discutie ar fi fost pentru inceput definitia binelui. In islam de exemplu, Jihadul este considerat ceva bine. Ori, eu nu vreau sa fac bine astfel. Eu sunt crestin ortodx si vizualizez binele prin setul de valori oferit de Dumnezeu prin aceasta religie... Iarasi, eu cred ca este singura religie ok si asa mai departe, dar nu stiu daca este locul si timpul pentru astfel de dezbateri. Am inteles si punctul tau de vedere. :)

    RăspundețiȘtergere